Ion Jardan a fost suspendat pentru două meciuri ale Diviziei Naționale (video)
17 mai 2018, joi

La ședința Comitetul de Competiții al FMF s-a decis suspendarea fundașului clubului Zimbru, Ion Jardan, pentru două etape ale Diviziei Naționale, dintre care una condiționat, pentru locirea adversarului cu cotul în meciul etapei a 7-a din Divizia Națională contra grupării Petrocub (2:2). Remarcăm că Jardan a primit un cartonaș roșu după fluierul final, iar încălcarea a avut loc cu cîteva secunde înainte de încheierea partidei.

De asemenea, Comitetul a stabilit pentru Jardan un termen de probă de şase luni, că în caz de săvârşire repetată a unor încălcări similare, anularea parţială admisă de mai sus va fi retrasă automat şi va fi impusă suplimentar la sancţiunea stabilită pentru noua încălcarea comisă. Clubul Zimbru va achita o amendă în mărime de 1000 lei.

Jucătorii eliminați în meciul dintre Zimbru și Petrocub, Alexandru Onica și Arcadie Rusu au fost suspendați pentru o etapă de campionat.

Mai mult, FMF a examinat cererea înaintată de clubul Zimbru și a decis micșorarea termenului de suspendare a jucătorului Alexandru Starîș de la două la o partidă a Cupei Moldovei-Orange. Vă reamintim că Starîș a fost eliminat după fluierul final al meciului din cadrul 1/4 de finală ale turneului contra grupării Zaria. Astfel, Starîș va putea evolua în finala Cupei Moldovei cu Milsami.

Un meci suspendare a primit și jucătorul clubului Sfîntul Gheorghe Petru Ojog, care a fost eliminat în meciul cu Speranța (1:1).

Pentru două etape a fost suspendat și jucătorul clubului Speranța Alisher Mirzoev, dar în Divizia Tineret-Rezerve. Jucătorul a primit un cartonaș roșu în minutul 56 al partidei cu dublorii clubului Sfîntul Gheorghe (0:5).

Vă propunem atenției imagini video cu faza încălcării, pentru care a fost suspendat Ion Jardan:



 
Sursă: Site-ul oficial FMF

 

Comentarii
-007       14:49 18.05.2018
за празднование гола с поднятием майки на флаге Бадибанге дали штраф в 5000 лей! Руснаку за агрессию - 500 лей, а тут за удар соперника 1000 лей, причем платит клуб, а не игрок!!!!! Где вообще логика и чем руководствуются члены соответствующего комитета при принятии таких "АДЕКВАТНЫХ" решений?
Worldoffotball       16:16 17.05.2018
Căpitanul adevărat
Proud of him!
Allbiches       14:13 17.05.2018
Cind va aud de sat de aceea ca nu poate juca, stati linistiti ca voi nici atit nu puteti, el cistiga bani buni dar voi stati si comentati ca niste babe la piata, voi ati fost si ati auzit sau ati vazut motivul dc jardan a procedat asa? Pui de sheriff si milsami ce sunteti, calmativa si stati si uitativa finala cum tinerii de la zimbru vau *** si au ajuns in finala, [deleted]!!!
Beto.       14:11 17.05.2018
V etom I vsia traghedia mold futbola sto etot aghent po turizmu igrok sbornoi((((
-007       13:53 17.05.2018
то, что попал - точно, наверное 2 матча дали за то, что игрок сборной, вообще миминум 5-ка игр должна быть за ЭТО!
тутура       12:14 17.05.2018
Подлый игрок против шерифа вечно лупил Родригеса по нагам не кспевал за ним
Beton.       11:36 17.05.2018
Mai bine lui Bale ii dadeai un cot decit pasa geniala))))fotbalist ce esti
СуперФутбол       11:30 17.05.2018
Костоломы
teslari       11:18 17.05.2018
jardan cum a fast un om de doi bani, asa si a ramas. poti scoate omul din sat, insa satul din el cum arata experienta nu pre. spicul urmatorul club :)
Klose       11:06 17.05.2018
Он специально даже подбежал к нему, только чтобы ударить. То есть он заранее спланировал это. Я считаю что один реальный матч дисквы это слишком мягко.
rech       11:05 17.05.2018
na samom dele kolhozniki mlea,igrati ne umeim lokteami mashem,cuda mi katimsea???
007       10:10 17.05.2018
На самом деле он его даже не ударил может слегка. Тут очень спорное решение...
Adaugă comentariu